Breaking news:

Şofer din Baia Mare rănit în accident la Cluj! A intrat cu BMW-ul într-un copac

Un accident rutier a avut loc, seara trecută, în Piaţa Mihai Viteazu din Cluj-Napoca.

Un bărbat din Baia Mare a ajuns la spital după ce a intrat cu BMW-ul într-un copac.

„Conducătorul auto de 30 ani, din municipiul Baia Mare ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un copac. A fost transportat la o unitate medicală”, a transmis IPJ Cluj.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În jurul orei 21.30 a fost înregistrat un alt apel în legătură cu un eveniment rutier, produs în Piața Mihai Viteazul, pentru care era solicitată intervenția pompierilor. Au fost dislocate două autospeciale și un echipaj SAJ la locul accidentului unde a fost găsit autoturismul avariat, în care se afla un bărbat de aproximativ 30 de ani, și un arbore rupt și răsturnat pe partea carosabilă.

Pompierii au acționat pentru evacuarea persoanei folosind echipamente speciale, astfel încât să nu-i agraveze leziunile suferite, după care a fost preluat de către echipajul SAJ pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Bărbatul prezenta multiple traumatisme și pierderi de conștiență.

Ulterior pompierii au acționat pentru degajarea ramurilor copacului pentru a nu periclita pietonii care treceau pe trotuarul respectiv„, a transmis ISU Cluj.

foto: Info Trafic Cluj

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.