Breaking news:

FOTO | Grav accident în Mănăsturel! Patru persoane au fost rănite

Două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două SAJ au intervenit în cursul nopții ce a trecut pentru a gestiona o situație de urgență ca urmare a unui accident rutier, care a avut loc pe raza localității Mănăsturel.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 22.00, iar pompierii sosiți la locul evenimentului au găsit unul dintre autoturismele implicate răsturnat pe plafon. Înăuntru acestuia se afla un bărbat cu multiple traumatisme. Ceilalți pasageri erau ieșiți din autoturisme în momentul sosirii echipajelor la locul intervenției. Un echipaj SAJ, care venea din județul Bistrița Năsăud, a acordat primul ajutor răniților până la sosirea echipajelor de intervenție.

Au primit asistență medicală de urgență doi bărbați, cu vârste de cca 40 de ani, care au suferit traumatisme multiple severe și care au fost transportați de urgență la spital, conștienți, de către un echipaj SMURD și unul SAJ.
Au mai primit asistență medicală de urgență și au fost transportați la spital o femeie de 50 de ani și băiatul acesteia de 11 ani, de către un echipaj SAJ. Toate cele patru persoane transportate la spital au fost din autoturismul răsturnat.

Pompierii au stabilizat autoturismul răsturnat, au evacuat bărbatul ce nu a putut ieși singur din mașină, folosind echipamentele speciale, pentru a nu-i agrava leziunile și au asigurat siguranța salvatorilor și a persoanelor rănite pe timpul intervenției. Din autoturismul răsturnat se scurgea combustibil în interior, drept pentru care a necesitat asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor pe timpul operațiunilor desfășurate.

Recent

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.