Breaking news:

Accident cu Ambulanța în Cluj, pacienta transportată a murit – VIDEO

Un accident rutier deosebit de grav a avut loc luni seara, în jurul orei 20, între localitățile Huedin și Șaula din județul Cluj. În coliziune au fost implicate un autoturism și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, aflată în regim prioritar, scriu colegii de la GherlaInfo.ro.

Din primele informații, un bărbat de 40 de ani, din comuna Poieni, care se deplasa spre Huedin, ar fi pierdut controlul direcției într-o curbă și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în plin în autospeciala medicală. În ambulanță se aflau doi membri ai echipajului și o pacientă de 73 de ani.

Impactul a fost violent. Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit pentru descarcerarea șoferului ambulanței, care a fost extras conștient și cooperant. Din păcate, femeia transportată, aflată în stop cardio-respirator, nu a mai putut fi salvată, fiind declarată decedată la fața locului.

Celelalte persoane implicate – doi bărbați și două femei, cu vârste între 40 și 51 de ani, precum și o minoră de aproximativ 9 ani – au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.

La fața locului au acționat o autospecială cu modul de descarcerare, trei ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă, și două echipaje SAJ.

Traficul pe DN1 a fost complet blocat în ambele sensuri timp de mai bine de două ore, fiind reluat în jurul orei 22:30.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale producerii accidentului.

Sursa: GherlaInfo.ro

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

O femeie și șase bărbați au fost arestați preventiv în cazul cu ambulanța ”neagră” atacată cu topoarele la Recea-Cristur. Nu e prima dată când...

Cazul petrecut sâmbătă seara, la Recea-Cristur, când o ambulanță care transporta un pacient a fost atacată cu pietre, bâte și topoare de localnici, a...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.