Breaking news:

VIDEO: Recidivist prins cu 19,1 kg de drog de mare risc (cristal)

La data de 12.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea unui inculpat (recidivist), cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și  efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație.

Măsura a fost luată după ce, în ziua de 11.06.2024, acesta a fost prins în flagrant  pe raza comunei Florești, în timp ce comercializa cantitatea de 19,1 kilograme drog de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal).

Ulterior, au fost puse în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară fiind identificate și ridicate peste 17, 5  kilograme  droguri de mare risc și substanțe psihoactive ( 3-CMC, MDMA, 2-MMC și N-Ethylnorpentedrone), precum și alte mijloace de probă.

A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiștii  Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Cluj și jandarmilor din cadrul IJJ Cluj. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T,   Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și și Unitatea Teritorială de Analiza informațiilor Cluj.Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Recent

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.