Breaking news:

Clujean căutat pentru executarea unei pedepse privative de libertate, depistat în PTF Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea – judeţul Satu Mare au oprit la intrarea în țară un cetățean român căutat de autorităţile române fiind emis pe numele lui un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Azi dimineață, în jurul orei 5.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România cetățeanul român P.I., în vârstă de 33 de ani, domiciliat pe raza județului Cluj.

Cu ocazia verificărilor, colegii noștri au constatat faptul că bărbatul este căutat de către autoritățile din România pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației. Pe numele acestuia a fost emis de către autorităţile române un mandat european de arestare.

Persoana în cauză are de executat un an de închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, bărbatul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.