Breaking news:

Ministrul de Interne i-a suspendat concediul de odihnă unui polițist din Cluj, cercetat disciplinar după ce a fost implicat într-un accident

Un poliţist din Cluj a reuşit să-l scoată din sărite chiar şi pe ministrul de Interne. Agentul a fost implicat, recent, într-un accident auto. Vina a fost luată asupra ei de iubita poliţistului, însă martorii spun că la volan era agentul. Înainte să fie anchetat, însă, acesta şi-a luat concediu. Acum Lucian Bode îi cere să răspundă de urgenţă la întrebări.

Unui polițist din localitatea Poieni, judeţul Cluj, i-a fost sistat concediul de odihnă la cererea ministrului de Interne, pentru a putea fi cercetat disciplinar.

În urmă cu aproape două săptămâni, poliţistul a fost implicat într-un accident rutier şi există suspiciunea că la volan era chiar el, dar fiind băut, i-a cerut iubitei să ia întreaga vină asupra ei.

Potrivit Adevărul.ro, femeia s-a prezentat la secţie după două ore, când pe tură erau nişte poliţişti pe care îi cunoştea şi le-a spus că ea a condus autoturismul în momentul impactului.

Cazul a aparut în presa locală, iar cei de la IPJ au trimis cercetarea internă la poliţia din Huedin. Cu toate acestea, IPJ i-a aprobat acestuia concediul de odihnă din ziua respectivă, astfel că nu au mai avut pe cine cerceta.

Poliţistul este cunoscut cu antecedente după ce în luna aprilie a fost implicat într-un scandal în care l-a ameninţat cu moartea pe şeful unui local, pentru că a refuzat să îl servească cu alcool.

Întrebat despre această situaţie, ministrul Bode a precizat că îşi asumă să scape Poliţia Română de uscături. A dispus apoi să i se sisteze concediul de odihnă şi să fie pus la dispoziţia celor care trebuie să îl cerceteze.

sursa: 7media.ro

Recent

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.