Eveniment privat cu peste 100 de persoane întrerupt de poliţiştii clujeni

0
45

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițistii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Ștefan Cicio Pop”, au desfășurat activități de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În cadrul activităților au fost angrenate peste 270 de forțe, fiind legitimate aproximativ 700 de persoane și verificate 82 de societăți comerciale.

Totodată, au fost oprite pentru control 135 de mijloace de transport persoane.

În jurul orei 01.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 1 Poliție au identificat un local situat pe strada Horea, în interiorul căruia  se desfășura un eveniment cu participarea unui număr mare de persoane.

La fața locului au fost legitimate 114 persoane, fiind constatat faptul că măsurile individuale de protecție impuse în vederea prevenirii și combaterii efectelor Covid-19 nu au fost respectate.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, urmând a fi stabilite împrejurările în care evenimentul a fost organizat.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.