Breaking news:

VINERI 13 pentru doi tineri din Satu Mare: Prinși în flagrant în timp ce voiau să vândă cu 15.000 de lei cristal unui ofițer...

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare,...

Accident grav după ce două mașini s-au ciocnit frontal. Trei persoane rănite (foto)

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit sâmbătă seara...

Tânărul de 19 ani din Dej care a organizat o petrecere în Sântioana a fost amendat cu 3000 de lei

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că tânărul de 19 ani, din municipiul Dej, a organizat un eveniment privat, la care au participat mai multe persoane.

„Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale în conformitate cu Legea 55/2020, cu amendă în valoare de 3.000 de lei.

Totodată, au fost identificate alte 13 persoane care au participat la eveniment, acestea fiind sancționate contravențional conform reglementărilor în vigoare”, a transmis IPJ Cluj.

Știre inițială: În jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au sesizat din oficiu cu privire la desfășurarea unui eveniment privat la locația unor cabane din localitatea Sântioana.

Cu ocazia verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul, care a declarat faptul că a închiriat un număr de 3 cabane unui tânăr de 19 ani, din municipiul Dej.

În continuare se desfășoară activități în vederea stabilirii stării de fapt, identificării tuturor persoanelor care au participat la eveniment și luarea măsurilor legale față de acestea, în conformitate cu Legea 55/2020.

Recent

VINERI 13 pentru doi tineri din Satu Mare: Prinși în flagrant în timp ce voiau să vândă cu 15.000 de lei cristal unui ofițer...

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare,...

Accident grav după ce două mașini s-au ciocnit frontal. Trei persoane rănite (foto)

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit sâmbătă seara...

Le ascundeau pe malul Someșului – Un român și un italian săltați pentru trafic de droguri de mari risc (foto)

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj -...
spot_img

Nu rata

Rețea de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism destructurată de ofițerii de la crimă organizată. Victimele practicau prostituția în Germania (video)

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr,...

VINERI 13 pentru doi tineri din Satu Mare: Prinși în flagrant în timp ce voiau să vândă cu 15.000 de lei cristal unui ofițer...

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul...

Accident grav după ce două mașini s-au ciocnit frontal. Trei persoane rănite (foto)

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit sâmbătă seara la un accident rutier petrecut pe raza localității Sânmărghita, în comuna Mica. La fața locului s-au...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.