Breaking news:

Peste 110 amenzi aplicate de poliţiştii dejeni într-o singură zi

La data de 25 februarie, polițiștii municipiului Dej, împreună cu cei ai Secției 5 Poliție Rurală Dej au organizat o acțiune preventiv-reactivă cu efective mărite pe raza municipiului, pentru impunerea disciplinei rutiere în rândul participanților la trafic.

Astfel, polițiștii au constatat o serie de nereguli, fiind aplicate 112 sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002. Printre prevederile legale încălcate –  depășirea regimului legal de viteză, efectuarea depășirilor neregulamentare, utilizarea telefonului mobil.

Au fost constatate și traversări prin locurile nepermise ale pietonilor, fiind sancționate 5 astfel de abateri.

De asemenea, au fost reținute 8 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

Totodată, în cadrul verificărilor, în jurul orei 13.00, polițiștii Secției 5 au constat două infracțiuni la regimul rutier, fiind efectuate cercetări privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În cauză a fost depistat un bărbat de 47 de ani, din municipiul Dej, care se deplasa cu un autoturism pe strada Ecaterina Teodoroiu, aflându-se sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de peste 0,85 mg/l alcool pur în aeul expirat.

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.