Breaking news:

Acţiune a poliţiştilor clujeni pe DN1C! 26 de vitezomani au fost sancţionaţi

La data de 4 ianuarie, în intervalul orar 10.00 – 15.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene au desfăşurat o acţiune în vederea prevenirii evenimentelor rutiere generate de depăşirea vitezei legal prevăzute şi efectuarea unor depăşiri neregulamentare.

Poliţiştii au acţionat pe DN1C E576 pe tronsonul de drum Jucu – Răscruci -Bonţida şi pe DN 16, pe tronsonul Apahida – Mociu.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, au fost depistaţi 26 de conducători auto care se deplasau cu o viteză neregulamentară, faţă de 11 dintre aceştia fiind luată măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, ca urmare a depăşirii vitezei prevăzute de lege cu peste 50 km/h.

Totodată, poliţiştii au depistat un conducător auto în timp ce efectua o depăşire neregulamentară, acestuia fiindu-i suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru alte abateri săvârşite de către participanţii la trafic, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale conform OUG 195/2002R.

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.