Breaking news:

Şoferi din Dej prinşi băuţi la volan

La data de 20 decembrie, în jurul orei 16.55, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au depistat un conducător auto în vârstă de 33 de ani, din Dej, care se deplasa pe strada 1 Mai din același municipiu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Testarea tânărului cu aparatul etilotest a relevat o concentrație de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Totodată, la aceeași dată, în jurul orei 20.00, polițiștii dejeni au depistat un conducător de 43 de ani, din Dej, în timp ce se deplasa cu autovehiculul pe strada Libertății, deși se afla sub influența alcoolului.

Polițiștii l-au testat pe acesta cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,71 mg//l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus ulterior la o unitate medicală în vederea prelevării probelor biologice.

Cercetările se desfășoară în cadrul unui dosar penal deschis ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Recent

Comisia de Apărare AUR: Miliardele pentru înzestrarea Armatei trebuie să susțină și industria românească

Partidul AUR consideră că Planul de Înzestrare a Armatei...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Comisia de Apărare AUR: Miliardele pentru înzestrarea Armatei trebuie să susțină și industria românească

Partidul AUR consideră că Planul de Înzestrare a Armatei României pentru perioada 2027–2036, aprobat de CSAT, ridică întrebări serioase cu privire la realismul financiar...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.