Breaking news:

Zeci de persoane au plătit avans câte 2000 de lei pentru a închiria o cabană de Revelion din judeţul Cluj care nu există

Poliţiştii clujeni s-au autosesizat după ce pe Facebook au apărut zeci de persoane care s-au plâns că au fost înşelate.

Aceştia au plătit câte 2000 de lei fiecare, ca avans, pentru a închiria o cabană pentru Revelion din Gilău, judeţul Cluj.

În realitatea, victimele au fost ademenite cu fotografii ale unei cabane din Austria care nu există în România.

După ce avansul a fost achitat, persoana care s-a dat drept proprietarul cabanei nu le-a mai răspuns la telefon.

În urma apariției în spațiul public a mai multor articole referitoare la persoane care au remis diferite sume de bani proprietarului unei cabane din localitatea Gilău în vederea închirierii acesteia pentru sărbătorile de iarnă, persoană care nu a mai putut fi contactată ulterior, polițiștii municipiului Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor, precum și a persoanelor implicate.

Totodată, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, până în acest moment, nu a fost înregistrată nicio plângere cu privire la aceste aspecte„, a transmis IPJ Cluj.

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

O femeie și șase bărbați au fost arestați preventiv în cazul cu ambulanța ”neagră” atacată cu topoarele la Recea-Cristur. Nu e prima dată când...

Cazul petrecut sâmbătă seara, la Recea-Cristur, când o ambulanță care transporta un pacient a fost atacată cu pietre, bâte și topoare de localnici, a...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.