Amenzi de în valoare de 12.500 de lei după ce ISU a verificat spitalele din Cluj-Napoca

0
19

Pentru prevenirea situațiilor de urgență, inspectorii de specialitate, din cadrul ISU Cluj, au derulat, în ultima perioadă, activități de îndrumare și control pe linia respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la unitățile sanitare din județ, cu prioritate la cele cu paturi și secții de Anestezie și Terapie Intensivă.

Verificările la acest tip de obiective sunt desfășurate, de regulă, cel puțin o dată pe an, însă în urma evenimentelor recente și a faptului că secțiile de terapie intensivă, dedicate pacienților COVID, funcționează la capacitate mărită, au fost reluate și întețite, astfel încât să se poată asigura siguranța personalului medical, cât și a pacienților care se află în grija acestora.

S-a verificat dacă se exploatează în mod corect instalațiile de alimentare cu energie electrică, cele de alimentare cu gaze, instalațiile de protecție împotriva incendiilor, instalațiile destinate gazelor medicale, marcarea și menținerea în stare de funcționare a căilor de evacuare, cât și informarea personalului angajat. Verificările au cuprins și modul în care sunt însușite regulile de prevenire a incendiilor de către personalul responsabil, astfel încât să poată fi aplicate ferm, în cazul unor situații neprevăzute, până la sosirea forțelor de intervenție, precum și dotarea corespunzătoare cu mijloace de primă intervenție.

Astfel, începând din 17 noiembrie, au fost desfășurate 35 de controale de prevenire, pe timpul cărora au fost constatate 331 de deficiențe sau încălcări ale prevederilor actelor normative în domeniul prevenirii situațiilor de urgență, în urma cărora au fost emise 244 de sancțiuni contravenționale, dintre care 242 de avertismente și două amenzi, în valoare de 12500 lei.

Sancționarea pecuniară a potențialelor neconformități pe linia apărării împotriva incendiilor nu a fost principalul obiectiv al acestor verificări, ci informarea corectă și pregătire personalului angajat, astfel încât acesta să-şi însușească și să respecte regulile de prevenire a incendiilor, iar prin aceștia să se transmită aceste măsuri preventive și celorlalte categorii de utilizatorilor (pacienți și vizitatori).

Principalele nereguli constatate pe timpul controalelor sunt următoarele:

– reducerea gabaritului căilor de acces evacuare din holuri sau casa de scări, prin amplasarea unor panouri de PVC sau depozitarea de diferite materiale necesare actului medical sau aparatură medicală mobilier, etc.

– nu este asigurată dotarea tuturor spațiilor cu instalații pentru iluminat de securitate pentru evacuare sau cele existente nu sunt în totalitate funcționale

– centralele aferente instalațiilor de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendiu prezintă defecte de funcționare;

– instalațiile electrice de forță și iluminat sunt utilizate la capacitate maximă și în acest sens nu s-au efectuat verificări periodice conform reglementărilor tehnice;

– în unele clădiri aferente secțiilor medicale din spitalul holurile utilizate pentru evacuarea persoanelor nu au gabaritul minim de 2,2 m, îngreunând astfel evacuarea în situații de urgență;

– la nivelul unor spitale controlate se constată faptul că serviciul privat pentru situații de urgență nu este constituit, ori funcționează fără respectarea prevederilor în vigoare.

Unitățile spitalicești de stat identificate la nivelul județului Cluj, care au depus documentația și au obținut autorizație de securitate la incendiu, pentru clădirile sau spațiile amenajate în vederea îngrijirii sănătății, în conformitate cu prevederile legale, sunt următoarele:

1. Spitalul Clinic Județean Clădire Chirurgie 1 Cluj-Napoca

2. Spitalul Clinic Județean Clădire Diabet Cluj-Napoca

3. Spitalul Clinic Județean Ortopedie 2 Cluj-Napoca

4. Spitalul Clinic Județean Clădire lmogen Cluj-Napoca

5. Spitalul Clinic Județean Pavilion 2 Psihiatrie 1 Cluj-Napoca

6. Spitalul Clinic Județean Pavilion 4 Psihiatrie 1 Si 2 Cluj-Napoca

7. Spitalul Clinic De Urgenta Pentru Copii Secția Distrofici Cluj-Napoca

8. Spitalul Clinic De Urgenta Pentru Copii Secția Prematuri Cluj-Napoca

9. Spitalul Clinic De Pneumofiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca

10. Spital De Boli Psihice Cronice Borșa

11. Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca

12. Institutul Oncologic Cluj-Napoca

Menționăm că, pentru unitățile sanitare puse în funcțiune înainte de anul 1992, la care ulterior nu s-au adus modificări constructive (amenajări sau modernizări) sau schimbări de destinație până în prezent, nu este necesară solicitarea și obținerea autorizației de securitate la incendiu.

De asemenea, pe site-ul www.isucj.ro, la secțiunea Domenii de activitate – Prevenire – Avizare – Autorizare – Baze de date securitate la incendiu, se regăsesc și unitățile sanitare care au obținut, până în prezent, autorizația de securitate la incendiu, iar cele care nu sunt prezente în acea situație se pot regăsi în una dintre următoarele situații:

-construcțiile/amenajările edificare anterior anului 1992, iar până în prezent nu au suferit modificări structurale care să necesite obținerea autorizației de securitate la incendiu

-construcțiile/amenajările se pot afla în procesul de autorizare la momentul actual;

-încă nu s-a solicitat autorizației de securitate la incendiu;

-nu se încadrează în categoria construcțiilor/amenajărilor care se supun autorizării, conform prevederilor legale.

Activitatea pompierilor se derulează în sprijinul și pentru cetățean, iar obiectivele prioritare ale instituției noastre sunt orientate spre eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.