Percheziţii la Cluj: 140 de kilograme de plante de cannabis au fost distruse (FOTO)

0
136

La data de 27 octombrie 2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 4 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut faptul că inculpații au cultivat și au deținut cantități mari de cannabis în vederea comercializării către consumatori de pe raza județelor Cluj, Alba și Bistrița-Năsăud.

La aceeași dată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Cluj au efectuat un număr de 7 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost identificate și ridicate 6 culturi de cannabis (211 plante), cu masă verde de 142,1 kilograme, aproximativ 6 kilograme de muguri de cannabis, un cântar electronic, precum și instrumente destinate consumului de cannabis.

În cursul zilei de astăzi, cei 4 inculpați vor fi prezentați Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca și al echipelor canine din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroport Cluj și Direcției Regionale Vamale Cluj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.