Breaking news:

Acţiuni pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19 la Gherla

În periada 9-11 octombrie, poliţiştii municipiului Gherla, împreună cu cei ai Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au desfăşurat activităţi în vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea accidentelor de circulaţie, dar şi pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19 şi responsabilizarea cetăţenilor cu privire la importanţa purtării măştii de protecţie.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii au legitimat peste 130 de persoane şi au verificat aproximatv 70 de autovehicule, fiind verificate, de asemenea, 54 de unităţi economice.

Urmare a neregulilor constatate, s-a impus aplicarea unui număr de 39 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, a normelor pirvind circulaţia pe drumurile publice dar şi pentru nerespectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, poliţiştii au reţinut 12 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare.

În cadrul acţiunilor desfăşurate, la data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 15.40, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Cătina, în timp ce conducea un autoturism pe DJ161F, prin localitatea Cătina, deşi nu deţinea permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.