Breaking news:

6 persoane reţinute în dosarul de proxenetism de la Dej

În urma celor 14 percheziții efectuate ieri, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, în județele Cluj și Vâlcea, anchetatorii au ridicat 28020 de euro, 11130 de lei, 6025 de lire sterline, 100 de franci elvețieni și 4 ceasuri de lux.

De asemenea, au fost indisponibilizate 31 de telefoane mobile, 13 cartele SIM, 13 laptop-uri, 38 memory stick-uri, 30 de carduri bancare, o macetă, un pistol tip airsoft, 7 chei auto, dar și mai multe înscrisuri.

Totodată, față de 6 persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 7 mai, să fie prezentate instanței cu propuneri procedurale.

Reamintim că cercetările au fost derulate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiunile de proxenetism și camătă.

 Din cercetări a rezultat că 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, din municipiile Cluj-Napoca și Dej, în state europene, printre care Austria și Elveția.

În cauză, față de alte două persoane, au fost extinse cercetările cu privire la comiterea infracțiunii de camătă.

Activitațile au fost desfășurate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea și specialiști criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej

De asemenea,  activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale și al Biroului de Operațiuni Speciale Cluj-Napoca, dar și de sprijinul Grupării de Jandarmi Mobilă “Stefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca.

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

O femeie și șase bărbați au fost arestați preventiv în cazul cu ambulanța ”neagră” atacată cu topoarele la Recea-Cristur. Nu e prima dată când...

Cazul petrecut sâmbătă seara, la Recea-Cristur, când o ambulanță care transporta un pacient a fost atacată cu pietre, bâte și topoare de localnici, a...

O femeie cetățean străin a scos cuțitul în stradă. Doi bărbați au imobilizat-o până la sosirea poliției (VIDEO)

Cititorii www.vasiledale.ro ne-au transmis imagini video înregistrate ieri în municipiul Cluj Napoca. Conform spuselor cititorilor o femeie a început să urle în stradă, să...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.