Breaking news:

Premieră națională: Punct medical avansat de ultimă generație achiziționat de către Primăria Cluj-Napoca (FOTO)

Acest punct medical avansat, care include și o ambulanță, poate fi utilizat, la nevoie, și în lupta împotriva COVID-19.

Am participat la recepționarea unui Punct Medical Avansatce permite intervenția în caz de urgență pentru minimum 20 de persoane și, în contextul actual, este un sprijin pentru salvatorii din linia întâi. Noile echipamente intră in dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj (S.M.U.R.D.).

Valoarea acestei investiții realizate de Primăria Cluj-Napoca este de 714.300 lei.

Acest punct medical avansat este practic o unitate medicală mobilă, extrem de utilă în salvarea de vieți, în procesele de triere, trimitere către spitale și alte proceduri pentru persoane care necesită asistență medicală imediată.

Acest spital de campanie, care include inclusiv o ambulanță, este cumpărat din banii clujenilor pentru a salva vieți în vremuri critice. Este prima dotare de acest fel din România. Poate fi utilizat inclusiv în această perioadă împotriva Coronavirus. Sper sa fie folosit cât mai puțin. Dar dacă va fi nevoie, suntem pregătiți„, a transmis primarul Emil Boc.

Noile dotări includ:

– două corturi cu dotări performante pentru prim ajutor și intervenție rapidă;

– sistem de încălzire pentru cort – 2 buc;

– sistem aer condiționat mobil pentru cort – 2 buc;

– sistem de iluminare interioară pentru corturi – 3 buc;

– generator curent electric – 2 buc;

– tambur prelungitor cablu electric – 2 buc;

– brancarde simplă, cu spătar, dublă colapsabilă și colapsabilă – 26 buc;

– suport pentru 4 perfuzii – 15 buc;

– rucsac medical – 4 buc;

– aspirator de secreții portabil – 2 buc;

– monitor funcții vitale cu trepied și suport – 5 buc;

– ventilator pacient – 2 buc.

Recent

VINERI 13 pentru doi tineri din Satu Mare: Prinși în flagrant în timp ce voiau să vândă cu 15.000 de lei cristal unui ofițer...

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare,...

Accident grav după ce două mașini s-au ciocnit frontal. Trei persoane rănite (foto)

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit sâmbătă seara...
spot_img

Nu rata

FOTO / VIDEO: Cinci morți pe DN1F, Satu Mare – Cluj. Impact între două camioane și un autoturism

Un accident rutier de o gravitate extremă s-a produs în această dimineață, 30 martie, în jurul orei 08:00, pe DN1F, în zona localității Sânpaul....

Rețea de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism destructurată de ofițerii de la crimă organizată. Victimele practicau prostituția în Germania (video)

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr,...

VINERI 13 pentru doi tineri din Satu Mare: Prinși în flagrant în timp ce voiau să vândă cu 15.000 de lei cristal unui ofițer...

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.