100.000 de euro din partea organizatorilor UNTOLD şi NEVERSEA în lupta contra COVID-19

0
77

Organizatorii festivalurilor UNTOLD & NEVERSEA au lansat inițiativa UNITED #BineImpreuna – http://unitedromania.org, o inițiativă care unește binele din România.

 „Inițiativa UNITED #BineImpreuna a început să se construiască odată cu apariția primelor confirmări COVID-19 în România, moment din care echipa UNTOLD a fost în contact direct cu toate autoritățile naționale și locale. Chiar din acel moment am anticipat că va fi nevoie de o coordonare națională a eforturilor, care să unească nevoile oamenilor din prima linie cu posibilitățile mediului privat din România. Pentru a înțelege cum putem ajuta cel mai eficient, am lucrat la un plan alături de partenerii noștri din fiecare an, alături de noi parteneri care s-au alăturat și, bineînțeles, alături de instituțiile statului, atât la nivel național, cât și la nivel local (Cluj și Constanța). Situația a evoluat de la o zi la alta într-un mod galopant și pentru că nevoile celor din prima linie nu puteau aștepta, UNTOLD a instituit un fond propriu de 100.000 euro, din care s-au făcut diverse achiziții urgente, solicitate de autorități, urmând ca acest fond să crească odată cu alăturarea partenerilor comerciali ai inițiativei”, au transmis organizatorii festivalurilor.

Iată câteva din acțiunile derulate până în prezent în cadrul inițiativei UNITED #BineImpreuna:

  • 6 Tiruri cu echipamente UNTOLD și NEVERSEA trimise la construcția spitalului mobil din Constanța: 4.000 de metri pătrați de portafloor, 4.000 de metri pătrați de geotextile și 6 tunuri de lumină, din logistica festivalului Neversea si UNTOLD, au ajuns pe stadionul Faur din Constanța, pentru crearea spitalului mobil. Suntem mândri să știm că ringul nostru de dans din festival și-a găsit în acest moment o nouă destinație. Parteneri în acest demers sunt Industrial Access și VOS LOGISTICS. De asemenea, zona de triaj din Spitalul Județean Constanța beneficiază de corturile festivalului și linoleum.
  • Pentru Spitalele din Cluj am donat peste 12.000 de teste si consumabile aferente achiziționate cu sprijinul financiar al Cognizat SoftVision și BT. Pe lângă acestea, am răspuns la diverse nevoi punctuale precum măști chirurgicale, mănuși, dezinfectanți, pneuri/cauciucuri de rezervă pentru mașinile Smurd, etc. De asemenea, am contribuit cu dotarea tehnologică a centrului de comandă ISU.

UNITED #BineImpreuna îi invită pe toți cei care doresc să se alăture inițiativei să facă parte din comunitate. Oricine crede că poate ajuta sau oricine are nevoie de ajutor în această perioadă, se poate înscrie pe http://unitedromania.org.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.