Breaking news:

Minori cercetaţi pentru tâlhărie! I-au furat telefonul unui tânăr care se plimba pe stradă

Polițiștii din Cluj-Napoca au identificat doi tineri, ambii în vârstă de 17 ani, din Cluj-Napoca și comuna Panticeu, bănuiți de comiterea unei tâlhării.

La data de 15 martie, în jurul orei 00.20, cei doi ar fi acostat pe stradă un tânăr în vârstă de 21 de ani, care se deplasa pe raza municipiului Cluj-Napoca, pe strada Crișan, iar prin amenințare cu acte de violență i-ar fi sustras telefonul mobil.

Imediat după sesizare, polițiștii au întreprins activități pentru depistarea celor în cauză. Astfel, în jurul orei 00:50, pe strada Mecanicilor au fost identificați doi tineri care prezentau semnalmentele celor în cauză.

Telefonul sustras a fost găsit ulterior în curtea unui imobil de pe strada Fericirii, unde a fost aruncat de cei doi.

În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiști, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Prejudiciul reclamat, în valoare de circa 1050 lei, a fost recuperat în totalitate.

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

O femeie și șase bărbați au fost arestați preventiv în cazul cu ambulanța ”neagră” atacată cu topoarele la Recea-Cristur. Nu e prima dată când...

Cazul petrecut sâmbătă seara, la Recea-Cristur, când o ambulanță care transporta un pacient a fost atacată cu pietre, bâte și topoare de localnici, a...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.