Fata de 13 ani dată dispărută în această dimineaţă a fost răpită! A apărut fotografia cu principalul suspect (FOTO)

0
74

O fată de 13 ani din judeţul Cluj a fost răpită. Aceasta a fost dată dispărută în această dimineaţă, iar în urmă cu puţin timp Poliţia Română a publicat o fotografie cu principalul suspect.

Vă reamintim că Puica Daria Maria, în vârstă de 13 ani, a plecat de la locuința mamei sale din satul Băbuțiu, comuna Vultureni, județul Cluj și nu a mai revenit la locuință.

Semnalmentele minorei: înălțime 1,50m., greutate 45-50 kg. , constituție atletică, păr șaten, ochi căprui.

Îmbrăcăminte: pantaloni de tip colanți, negru cu gri, model zebrat, tricou negru cu model floral (trandafir) și în picioare avea pantofi sport (posibil adidas).

Persoanele care au informaţii despre minoră sunt rugate să sune la 112.

La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 17.50, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au fost sesizaţi prin Sistemul Naţional Unic de Apeluri de Urgenţă 112 despre faptul că minora Puica Daria Maria, în vârstă de 13 ani, din satul Băbuţiu, comuna Vultureni, judeţul Cluj, a plecat de acasă și nu a mai revenit.

Imediat după apel, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului și au demarat cercetările, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că minora a fost abordată de un bărbat de 27 de ani, rudă cu aceasta, care i-a cerut să îl însoţească, ambii plecând într-o direcţie necunoscută.

Imediat, au fost mobilizaţi poliţişti din cadrul mai multor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Cluj şi jandarmi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj şi Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, sprijiniţi de un câine de urmă, care au demarat acțiuni de căutare în zonă.

Semnalmentele minorei: înălţime aproximativ 150 cm, circa 40-45 de kg, ochi căprui, păr șaten, constituție atletică. La momentul dispariţiei purta pantaloni de tip colanți, negru cu gri, model zebrat, tricou negru cu model floral (trandafir), în picioare avea pantofi sport.

Semnalmentele bărbatului: 170 cm, ten măsliniu, constituţie slabă, aproximativ 70 – 75 kg. La momentul plecării cu minora, acesta ar fi purtat îmbrăcăminte sport, posibil trening de culoare verde.


În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului.

Cetățenii care pot furniza orice informaţii despre persoana dispărută sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112„, a transmis IPJ Cluj.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.