Breaking news:

Alte două sate din apropierea Clujului urmează să fie racordate la rețeaua publică de apă a județului

Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea lucrărilor de alimentare cu apă potabilă a satelor Bădești și Chidea din comuna Vultureni.

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a precizat faptul că, în perioada imediat următoare, Compania de Apă Someș va derula procedura de recepție la terminarea lucrărilor în conformitate cu termenele și prevederile legislației în vigoare. Ulterior, în funcție de cererile primite din partea utilizatorilor pentru avizarea racordării la rețea, echipe mobile ale operatorului de apă vor asigura branșarea promptă a gospodăriilor din cele două localități.

Noul sistem de alimentare cu apă administrat de Compania de Apă Someș S.A a fost astfel proiectat și dimensionat încât să asigure distribuirea apei potabile la toate cele peste 300 de gospodării existente în localitățile Bădești și Chidea. Astfel, acesta include circa 4 km de conducte de aducțiune, 12,3 km de rețea de distribuție, 126 de branșamente în Bădești și 184 în satul Chidea, respectiv câte o stație de pompare și clorinare, dar și un rezervor de înmagazinare a apei cu un volum de 87 mc.

            Derulate pe o perioadă de 15 luni, lucrările au avut o valoare totală de 3.035.000 de lei. Finanțarea a fost asigurată din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

            Reamintim faptul că, până la realizarea acestei investiții, populația din cele două localități, agenții economici și obiectivele social-culturale erau alimentate cu apă exclusiv din surse locale, improvizate sau din fântâni individuale, săpate la mare adâncime, cu un debit redus și fluctuant. Sursele de apă existente nu asigurau debitul necesar, cu atât mai mult cu cât acestea nu corespundeau cerințelor de calitate privind apa potabilă, prevăzute de normativele naționale și europene în vigoare.

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

ACCIDENT CU 3 victime la CÂȚCĂU: Un șofer din Maramureș care a depășit neregulamentar s-a izbit de un șofer din Sălaj care a virat...

Astăzi de 2 august 2026, în jurul orei 12.50, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN1C, în localitatea...

Motociclist decedat după ce s-a izbit de un camion! Bolidul a fost cuprins de flăcări (foto / actualizare)

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1, localitatea Vâlcele, județul Cluj, s-a produs un accident rutier în care au...

ACCIDENT TERIBIL: Tiguan intrat într-un cap de pod – O fetiță de 9 ani decedată! O altă fetiță și un băiețel, dar și o...

Un accident rutier s-a produs vineri, în jurul orei 16.30, la intrarea în Cluj-Napoca dinspre Gherla, pe DN1 VOCNE, în afara localității Apahida. Au intervenit...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.