Breaking news:

Comuna Mica va avea, în sfârşit, o rețea de distribuție a apei potabile

Urmare a implementării de către Compania de Apă „Someș” S.A. și Consiliul Județean Cluj a proiectului mamut de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, comuna Mica va beneficia, în cel mai scurt timp posibil, de o rețea nouă de distribuție a apei potabile. 

            Astfel, în baza contractului de lucrări numărul 13, în satele Mănăstirea, Mica, Nireș, Dâmbu Mare, Sânmărghita vor fi executate lucrări în valoare totală de 4,946.081 euro.

            Principalele lucrări care se vor fi realizate în cele cinci localități clujene constau în cca. 58 km de noi rețele de apă potabilă și racorduri de distribuție, trei stații de pompare a apei noi, trei stații de clorinare, respectiv trei rezervoare de înmagazinare a apei.

În ceea ce privește Contractul de lucrări numărul 13 din cadrul proiectului cu finanțare europeană, cel prin intermediul căruia va fi introdusă apă potabilă, respectiv vor fi modernizate rețelele de apă și canalizare în localități învecinate municipiului Dej, acesta se află în etapa de obținere a autorizațiilor de construire și de finalizare a documentațiilor de atribuire în vederea publicării lor în SICAP.

Recent

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.