Breaking news:

Peste 300 de motocicliști vor participa la acţiunea „Atenţie la motociclişti”

Peste 300 de motocicliști sunt așteptați să participe la cea de a VII-a ediție a Campaniei de prevenire a incidentelor rutiere intitulată sugestiv Atenție la Motocicliști.

Prin intermediul acestui eveniment, comunitatea conducătorilor de motociclete transmite un mesaj de atenționare cu privire la prezența și vulnerabilitatea motocicliștilor în trafic și, totodată, urmărește responsabilizarea tuturor persoanelor implicate direct și indirect în aceste activități – șoferi, motocicliști, bicicliști, pietoni.

            Scopul acestor evenimente îl reprezintă în special reducerea incidentelor pe șosele prin acțiuni de conștientizare și de implicare a tuturor participanților la trafic. Printre aceste activități se numără:

  1. Defilarea motocicliștilor pe arterele principale ale municipiului Cluj-Napoca, fiind asigurată respectarea tuturor normelor legale în vigoare, dar și bunul simț;
  2. Împărțirea autocolantelor personalizate participanților la trafic, care conțin mesajele: „Atenție la motocicliști; Și noi existăm în trafic” și „Asigură-te de două ori”;
  3. Cursuri teoretice și practice de prim-ajutor, moderate de profesioniști în domeniu.

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.