Breaking news:

NU A CONTESTAT: Bărbatul care și-a măcelărit fosta iubită sub ochii copiilor a fost arestat preventiv (FOTO)

Tribunalul Maramureş aduce la cunoştinţa opiniei publice că prin încheierea penală nr. 16/DL/22.03.2019, pronunţată în dosarul nr. 535/100/2018 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22 martie 2019 şi până la data de 20 aprilie 2019, inclusiv, a inculpatului G.V.I., în vârstă de 34 de ani, domiciliat în judeţul Timiş, fără antecedente penale, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, prevăzute de art. 188 alin. 1 din Codul penal.

Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, la data de 21.03.2019, în jurul orelor 06:30, aflându-se în locuinţa fostei sale concubine din Municipiul Sighetu Marmaţiei, ca urmare a unor conflicte preexistente, i-a aplicat acesteia, cu două cuţite, multiple lovituri în zona gâtului, toracelui şi braţelor, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul victimei.

Inculpatul nu a contestat hotărârea Tribunalului Maramureş.

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.