Numai 3 zile până la EC_Special! Back to life este motto-ul acestei ediții manifest, prin care participanții sunt invitați să trăiască bucuria a tot ce ne-a lipsit în pandemie.
Urmează 10 zile electrizante, 15,000 de ore de muzică susținute de 250 de artiști, în peste 20 de locații din Bonțida și Cluj-Napoca, dans, lucrări fascinante de artă new media și evenimente educaționale inspiraționale. Toate, între 6-15 august, la primul și cel mai mare festival de după pandemie. Biletele sunt limitate!
Bonțida pe timp de festival. Totul despre sărbătoarea EC_Special de la castel
Distracția începe în legendara localitate Bonțida, ce găzduiește festivalul de mai bine de 7 ani. Aici, participanții vor putea opta pentru o experiență completă de festival, dacă vor alege să se cazeze în campingul EC_Special. Ei pot veni cu cortul propriu sau cu rulota, dar pot alege și dintre variantele oferite de organizatori: fie cabane de două sau de patru persoane, fie un cort de două persoane sau unul dintre cele cu confort sporit: dream sau panorama tent.
Accesul în camping va fi permis începând de joi, 5 august, de la ora 13:00, ceea ce le va permite participanților să se instaleze în voie.
Porțile festivalului se deschid vineri, 6 august, la ora 12:00. Din momentul în care participanții vor intra la eveniment, își pot lăsa bunurile de valoare în vestiare blocate cu cifru sau încărca telefonul la una dintre stațiile pregătite pentru asta și se pot relaxa pe pufuri, în leagăne sau savurând mâncăruri delicioase. În food court, îi așteaptă mâncare de toate felurile: street food inspirat din bucătăriile lumii, dar și mâncare tradițională românească, italienească, salate sau dulciuri, și grătare pe care ei înșiși își pot pregăti carnea cumpărată, așa cum doresc.
Cei care nu înnoptează în Bonțida și aleg varianta urbană, de cazare în Cluj-Napoca, vor avea la dispoziție autobuze ce vor circula non-stop, din 30 în 30 de minute, cu stația la Iulius Mall, contra unui bilet de 15 lei. Primul autobuz către Bonțida va pleca vineri, 6 august, la ora 09:00, iar ultimul, dinspre Bonțida înspre Cluj-Napoca, va pleca luni, la ora 11:00.
7 zile de festival, la Cluj-Napoca. Orașul prinde vibe electric, începând de luni, 9 august
De pe 9 august, festivalul se mută în Cluj-Napoca, ceea ce va face evenimentul mult mai accesibil pentru locuitorii din zonă. Arta va cuceri orașul, transformându-l într-un spațiu al descoperirilor culturale. Sute de artiști, instalații new media spectaculoase, hub-uri creative și masterclass-uri care aduc informații utile și inspirație deopotrivă – toate acestea sunt ingredientele unei aventuri urbane epice. Clujul va prinde viață din inima lui, din Piața Unirii, și până pe Dealul Cetățuia, așa încât fiecare zonă legendară și istorică să spună o poveste.
Cum se pot pregăti participanții pentru toate aceste evenimente? În primul rând, cu multă curiozitate și cu dorință de explorare. În ajutorul lor va veni și harta festivalului, disponibilă atât pe site-ul Electric Castle, cât și în aplicația EC_Special, care se poate downloada gratuit din Google Play sau din App Store. Odată ce s-au familiarizat cu toate punctele importante ale festivalului, ei își pot construi propriul traseu experiențial.
Pe hartă vor descoperi și un tur inedit în lumea designului, la studiourile de creație a 11 artiști, selectați de echipa EC_Special să facă parte din experiența urbană de la Cluj. Atelierele pot fi vizitate de luni până duminică, între 12:00-16:00, iar participanții la festival își pot achiziționa produse unicat, de la cele de design interior, vestimentar, de mobilier și de obiect, până la bijuterii sau ceramică.
Siguranță, înainte de toate
În contextul pandemiei, organizatorii își îndreaptă eforturile spre a crea un spațiu sigur pentru toți participanții. În sprijinul lor vine și partenerul medical al festivalului, MedLife, care oferă teste antigen gratuite în toate clinicile lor din Cluj-Napoca.
Pentru a participa la evenimentele EC_Special, participanții trebuie să îndeplinească una dintre următoarele cerințe:
- dovada vaccinării;
- dovada rezultatului negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore);
- dovada rezultatului negativ al unui test antigen rapid (nu mai vechi de 24 de ore);
- un document care atestă că participantul a trecut prin boală – a avut virusul SARS-CoV-2 (document emis cu 15-180 de zile înainte).
Minorii sub 12 ani au acces gratuit pe toată durata festivalului, atâta timp cât sunt însoțiți de un părinte/tutore care prezintă un bilet sau un abonament valid.
Pentru bucureștenii care aleg varianta de transport la Cluj-Napoca cu avionul, Tarom îi ajută să zboare spre distracția de la EC_Special cu extra beneficii! În perioada 2-15 august, costurile unei rute dus sunt de 69 euro, iar pentru una dus-întors, de 126 euro, cu bagaj de cală, de mână și cu toate taxele incluse. Mai multe informații, aici.
Chiar dacă vremea se anunță a fi în mare parte însorită, recomandarea organizatorilor e ca din kit-ul de festival să nu lipsească cizmele și pelerinele de ploaie, pentru situații imprevizibile. Până la urmă, acestea au devenit emblematice pentru Electric Castle.
Variante de acces la EC_Special, pass-uri și bilete, cu sau fără cazare, mai sunt disponibile aici.