Breaking news:

Accident grav pe DN1C în Iclod. Trei persoane rănite după ce trei autoturisme s-au ciocnit (foto/video)

Un accident rutier s-a produs luni dimineață, în jurul...

Un șofer din Maramureș, implicat într-un accident la intrarea în Dej (foto)

Un accident rutier s-a produs vineri, 16 octombrie, în...

Bistriţean în stare gravă după ce un mal de pământ s-a surpat peste el într-un sat din judeţul Cluj (FOTO)

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Gligorești, comuna Luna, un mal de pământ s-a prăbușit peste o persoană. 

La fața locului, s-a stabilit faptul că în timp ce se efectuau lucrări la o rețea de canalizare, un tânăr de 29 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, a fost prins sub un mal de pământ. 

Acesta a fost scos de către echipajele de pompieri în stare de inconștiență, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare. După stabilizare, tânărul a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. 

„În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal”, a transmis IPJ Cluj.

La faţa locului au intervenit şi pompierii clujeni:

„Echipajul SMURD a găsit bărbatul de 29 de ani scos de către localnici de sub malul de pământ și în stare de inconștiență.

Au fost începute imediat manevrele de resuscitare de bază și a fost solicitat în sprijin un echipaj medical.

La fața locului a intervenit un elicopter SMURD care a continuat manevrele de resuscitare avansată și au readus semnalele vitale victimei.

Bărbatul a fost preluat de către echipajul elicopterului SMURD și a fost transportat la o unitate spitalicească din Târgu Mureș„, a transmis ISU Cluj.

Recent

Accident grav pe DN1C în Iclod. Trei persoane rănite după ce trei autoturisme s-au ciocnit (foto/video)

Un accident rutier s-a produs luni dimineață, în jurul...

Un șofer din Maramureș, implicat într-un accident la intrarea în Dej (foto)

Un accident rutier s-a produs vineri, 16 octombrie, în...

AUR acuză USR că favorizează sinecurile la IAR Brașov, în timp ce specialiștii români sunt marginalizați

AUR critică modul în care Ministerul Economiei, condus de...
spot_img

Nu rata

Accident grav pe DN1C în Iclod. Trei persoane rănite după ce trei autoturisme s-au ciocnit (foto/video)

Un accident rutier s-a produs luni dimineață, în jurul orei 6:30, în zona localității Livada din comuna Iclod. Din primele cercetări efectuate la fața locului...

Un șofer din Maramureș, implicat într-un accident la intrarea în Dej (foto)

Un accident rutier s-a produs vineri, 16 octombrie, în jurul orei 11:05, la intrarea în municipiul Dej, pe strada Vâlcele. În eveniment au fost...

AUR acuză USR că favorizează sinecurile la IAR Brașov, în timp ce specialiștii români sunt marginalizați

AUR critică modul în care Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău (USR), gestionează situația IAR Brașov, companie în care statul român deține 64,89% din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.