Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj și ai Grupării de Jandarmi Mobile ”Ștefan Cicio Pop”, precum și de polițiști locali au acționat în continuare, pe raza județului Cluj, în vederea prevenirii și combaterii răspândirii virusului Covid-19.
Astfel, în ultimele 24 de ore, 430 de forțe au procedat la legitimarea unui număr de 3.138 de persoane, fiind verificate 95 de societăți comerciale.
Totodată, 962 de mijloace de transport persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor de protecție specifice, 123 dintre acestea fiind mijloace de transport public în comun.
Abaterile aduse Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, alături de noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor aduse prin HG 935/2020, au condus la aplicarea unui număr de 138 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.650 de lei.
Exemplu:
Politişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Ştefan Cicio Pop,, Cluj-Napoca şi a poliţiştilor locali au acţionat pe principalele artere ale municipiului, în vederea prevenirii răspândirii virusului Covid-19 şi impunerea respectării noilor reglementări, dar şi pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea infracţiunilor comise în segmentul stradal.
Totodată, poliţiştii au avut în vedere şi respectarea normelor rutiere de către toţi participanţii la trafic.
Acţiunile s-au desfăşurat la data de 24 noiembrie a.c., în intervalul orar 17.30 – 19.30 şi 23.00-01.00.
În intervalele orare menţionate, au fost legitimate 116 persoane şi au fost verificate 88 de vehicule.
Urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 60 de sancţiuni contravenţionale.
37 dintre acestea au fost aplicate conform Legii Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, alte 21 fiind aplicate pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi 2 sancţiuni, conform Legii 61/1991R, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
În cadrul acţiunii, poliţiştii rutieri au reţinut 2 permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.