Consiliul Județean Cluj a aprobat Planul operativ de intervenţie în timpul iernii pe drumurile județene, pentru perioada 1 noiembrie 2020 – 31 martie 2021.
Astfel, forul administrativ județean a analizat și a clasificat întreaga rețea de drumuri județene, în lungime de 1228 de km, pe niveluri de viabilitate, stabilind procedurile standard de intervenție pe timpul iernii.
Raportat la importanța și nivelul de trafic înregistrat pe fiecare sector în parte, numărul şi mărimea localităţilor pe care le leagă, precum şi la alte criterii obiective, drumurile au fost clasificate pe patru niveluri în funcție de care se vor stabili ordinea şi timpul în care se intervine, operațiunile ce se execută, tipurile și cantitățile de materiale utilizate, etc.
Totodată, planul stabilește modul de conducere și coordonare a acțiunilor, sistemul de informare a factorilor implicați, numărul bazelor de deszăpezire ce vor trebui să funcționeze pe fiecare lot de drumuri astfel încât să se asigure un timp optim de intervenție, utilajele și mijloacele de transport ce vor fi folosite, cantitățile și tipurile de materiale, carburanți și lubrifianți etc.
În ceea ce privește împărțirea pe niveluri de intervenție, la nivelul I de viabilitate au fost încadrate 21 de drumuri sau sectoare de drumuri județene în lungime totală de 395,7 km, în timp ce la nivelul II au fost înscrise 36 de drumuri judeţene, care asigură legătura cu centrele de comună, în lungime totală de 413,3 km. În același timp, la nivelul III de viabilitate au fost încadrate 43 de drumuri judeţene în lungime de 310,3 km. Nivelul IV, în lungime de 109,1 km, este format din 17 sectoare de drumuri judeţene cu trafic extrem de redus de vehicule sau chiar inexistent