Astăzi, 07 august, la Instituția Prefectului – Județul Cluj a avut loc o întâlnire de lucru condusă de domnul prefect Mircea Abrudean, la care au participat reprezentanți ai Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, ai Eparhiei Greco-Catolice de Cluj – Gherla și ai instituțiilor implicate în desfășurarea manifestărilor dedicate sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”, care vor avea loc la Mănăstirea Nicula în data de 15 august 2020.
Având în vedere contextul actual cauzat de pandemie, a fost stabilită modalitatea de desfășurare a manifestărilor religioase și se au în vedere următoarele măsuri:
- conform Hotărârii Comitetului Județean pentru SItuații de Urgență nr.34/05.08.2020, este obligatorie purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gură, pentru toți participanții la evenimentul religios;
- în acord cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Eparhia Greco-Catolică de Cluj – Gherla, cele 2 procesiuni tradiționale care se organizau anual cu plecare din municipiul Gherla spre Nicula nu vor avea loc în acest an;
- se interzice organizarea de puncte comerciale fixe sau ambulante de vânzare produse de orice natură în incinta mănăstirii și pe traseul înspre mănăstire, cu excepția magazinului cu obiecte bisericești al mănăstirii;
- se interzice distribuirea de hrană în sistem organizat către credincioși sau orice alte formule asimilate;
- se interzice comercializarea și consumul de băuturi alcoolice în incinta mănăstirii și pe traseu;
- se interzice distribuirea de băuturi non-alcoolice în alte tipuri de recipiente decât cele îmbuteliate;
- vor fi amplasate filtre de control, formate din echipaje mixte ale Poliției Rutiere și Inspectoratului de Stat în Transportul Rutier la toate intrările în județ, precum și în zona municipiului Gherla;
- credincioșii se vor putea închina la icoana făcătoare de minuni de la distanța de 1.5 m, fără a avea contact cu aceasta;
- va fi amplasat un număr suficient de toalete ecologice, distribuite în mai multe locații din incinta mănăstirii, astfel încât să nu se creeze aglomerări de persoane în aceste zone;
- monitorizarea respectării tuturor măsurilor impuse se va realiza prin mijloace specifice, inclusiv drone, coordonarea fiind realizată în cadrul Centrului de Comunicații Mobil amplasat în incintă;
- vor fi amplasate pe traseu mijloace de semnalizare și comunicare de tip panouri led, bannere și alte asemenea, pentru transmiterea de mesaje și comunicări în timp real către participanți;
- măsurile de ordine publică în sistem integrat, pe timpul afluirii credincioșilor spre Mânăstirea Nicula, se vor asigura prin instituirea unor posturi și patrule, pentru prevenirea și descurajarea producerii unor fapte antisociale, pentru îndrumarea persoanelor și supravegherea respectării măsurilor de protecție și a distanțării fizice;
- supravegherea, dirijarea și îndrumarea traficului rutier, inclusiv a mijloacelor de transport în comun se va asigura prin măsuri specifice;
- se va asigura ordinea publică în zona mânăstirii, în timpul slujbelor religioase în perioada 12-16.08.2020, cu respectarea măsurilor de protecție și distanțare fizică pe timpul accesului la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, precum și în zona verde a mânăstirii, unde pelerinii campează;
- se vor organiza fluxuri separate de intrare/ieșire pentru accesul în anumite zone ale mănăstirii;
- se vor asigura echipaje de intervenție în scopul gestionării unor situații de risc sau pentru decongestionarea unor aglomerări de persoane.
Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului a extins programul manifestărilor religioase, acestea desfășurându-se în perioada 12-15 august, fiind organizată liturghie arhierească în fiecare din aceste zile. În acest sens, credincioșii pot participa în oricare din zilele menționate la slujbă, pentru a nu se crea aglomerări. De asemenea, slujbele vor fi transmise în direct de către postul Trinitas TV, existând de asemenea transmisiuni live pe pagina de Facebook a Mănăstirii Nicula.
Efectivele de forțe de ordine vor fi suplimentate fața de anii precedenți, având în vedere situația actuală. De asemenea, va fi utilizat un număr important de voluntari de la organizațiile partenere.