Breaking news:

Transfer bancar oprit de poliţiştii clujeni! Cum au acţionat hoţii

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.

Urmare a activității desfășurate de polițiști și departamentul antifraudă din cadrul instituției financiare, s-a reușit blocarea unui transfer neautorizat de circa 11.700 de euro.

Au fost efectuate verificări în urma sesizării din partea reprezentantului unei asociații non guvernamentale, non profit, cu privire la faptul că, la data de 27 mai, acesta a observat că din contul bancar al asociației, a fost efectuată o operațiune bancară, prin care s-a transferat suma de 11.700 de euro într-un alt cont bancar.

Din cercetări a reieșit faptul că reprezentantul asociației s-ar fi conectat pe o pagină web falsă, aparent a instituției financiare la care a fost deschis contul bancar al asociației, unde au fost introduse datele asociației, fiind astfel accesate în mod fraudulos pentru efectuarea transferului bancar.

Polițiștii au contactat departamentul antifraudă al instituției bancare, iar cu sprijinul acestuia s-a reușit blocarea transferului neautorizat de circa 11.700 de euro, fiind desfășurate demersuri pentru restituirea banilor în contul asociației.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, în vederea identificării autorilor faptei și stabilirii întregii activități infracționale.

Pentru a nu deveni victimele unor astfel de infracțiuni (prin modul de operare phishing), polițiștii Serviciului de Investigații Criminale vă recomandă:

  • Niciodată nu deschideți link-uri sau atașamente dubioase primite prin e-mail. Fiți foarte atenți când verificați mail-ul personal pe calculatorul de serviciu.
  • Actualizează permanent programele calculatorului, inclusiv sistemul de operare.
  • Utilizați programe antivirus actualizate la zi.
  • Protejați-vă parola! Nu salvați parola în browserul calculatorului.
  • Alegeți o parolă sigură și schimbați-o regulat, folosind combinații de litere mici, majuscule, numere și nu folosiți zile de naștere, aniversarea căsătoriei sau alte date personale.
  • Fii extrem de atent dacă primești mesaje ”din partea băncii” prin care ți se solicită date sensibile (date despre cont, parole etc.).
  • Nu deschide link-urile și nu descărca atașamentele din astfel de mesaje. Dacă ai dubii cu privire la o tranzacție, efectuează verificări suplimentare.
  • Folosește browsere care permit blocarea ferestrelor pop-up.

Recent

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.