Breaking news:

GHERLA: Poliţişti ameninţaţi de patru bărbaţi după o urmărire în trafic

La data de 14 mai, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla a dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Gherla.

Din cercetări a reieșit că, în cursul aceleiași zile, bărbatul, împreună cu un alt bărbat, ar fi amenințat polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Totodată, în cauză a fost emis un mandat de aducere în vederea audierii celui de-al doilea, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Gherla.

În fapt, evenimentul s-ar fi produs la data de 14 mai în jurul orei 11.30, când polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla, au observat în trafic un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Gherla.

Tânărul nu a oprit autoturismul la semnalul efectuat de polițiști, continuându-și deplasarea până în zona cartierului Silivaș, unde a abandonat autoturismul, mai apoi fugind într-o zonă împădurită situată în apropiere.

Imediat după incident, la fața locului au ajuns 4 bărbați, apropiați ai tânărului de 22 de ani, care și-au exprimat nemulțumirea față de acțiunea depistării și a urmăririi în trafic desfășurată de polițiști, doi dintre aceștia amenințând polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal, de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla.   

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

O femeie și șase bărbați au fost arestați preventiv în cazul cu ambulanța ”neagră” atacată cu topoarele la Recea-Cristur. Nu e prima dată când...

Cazul petrecut sâmbătă seara, la Recea-Cristur, când o ambulanță care transporta un pacient a fost atacată cu pietre, bâte și topoare de localnici, a...

O femeie cetățean străin a scos cuțitul în stradă. Doi bărbați au imobilizat-o până la sosirea poliției (VIDEO)

Cititorii www.vasiledale.ro ne-au transmis imagini video înregistrate ieri în municipiul Cluj Napoca. Conform spuselor cititorilor o femeie a început să urle în stradă, să...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.