Breaking news:

Un șofer din Maramureș, implicat într-un accident la intrarea în Dej (foto)

Un accident rutier s-a produs vineri, 16 octombrie, în...

România trece de la stagnare la scădere economică. AUR propune trei măsuri pentru relansarea economiei

Banca Mondială și-a înrăutățit prognoza pentru România. Dacă în...

Verificări la Turda! Poliţiştii şi militarii au legitimat peste 120 de persoane (FOTO)

Poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Turda, împreună cu polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda, polițiști locali și militari au efectuat ieri o acţiune pe raza municipiului în scopul prevenirii răspândirii COVID 19.

Poliţiştii au verificat respectarea măsurilor impuse în perioada stării de urgenţă în privinţa deplasării în spaţiul public, conform prevederilor ordonanțelor militare.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 127 de persoane, fiind aplicate 19 sancţiuni contravenționale, în valoare de peste 46,000 de lei.

A fost verificată respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse unităților comerciale.

În continuare, polițiștii vor fi prezenți în stradă,  desfășurând activități pentru menținerea unui climat de ordine si siguranța publică, astfel de acțiuni fiind desfășurate pe raza întregului județ.

Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Recent

Un șofer din Maramureș, implicat într-un accident la intrarea în Dej (foto)

Un accident rutier s-a produs vineri, 16 octombrie, în...

AUR acuză USR că favorizează sinecurile la IAR Brașov, în timp ce specialiștii români sunt marginalizați

AUR critică modul în care Ministerul Economiei, condus de...

AUR solicită suspendarea TollRo pentru un an și menținerea vechiului sistem până la remedierea completă

AUR solicită CNAIR și prestatorului platformei TollRo să demonstreze,...
spot_img

Nu rata

Un șofer din Maramureș, implicat într-un accident la intrarea în Dej (foto)

Un accident rutier s-a produs vineri, 16 octombrie, în jurul orei 11:05, la intrarea în municipiul Dej, pe strada Vâlcele. În eveniment au fost...

AUR acuză USR că favorizează sinecurile la IAR Brașov, în timp ce specialiștii români sunt marginalizați

AUR critică modul în care Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău (USR), gestionează situația IAR Brașov, companie în care statul român deține 64,89% din...

ÎN TRAFIC: Bărbat din Baciu cu dreptul de a conduce suspendat oprit pe DJ182 de polițiștii din Șomcuta Mare

La data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șomcuta Mare, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.