Breaking news:

Campanie de strângere de fonduri pentru Serviciul de Ambulanță Cluj, organizată de o facultate din Cluj

Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai a lansat, în parteneriat cu Fundația Alma Mater Napocensis, campania umanitară „10 lei în 10 zile pentru cei din linia întâi”, menită să contribuie la strângerea de fonduri destinate sprijinirii Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj.

Inițiatorii campaniei invită membrii comunității UBB (studenți, alumni, cadre didactice și alte categorii de personal) să doneze, până în data de 18 aprilie 2020, minimum 10 lei.

„Cu toţii resimţim tot mai puternic presiunea pusă de măsura distanţării sociale, precum și de celelalte măsuri absolut necesare pentru prevenirea extinderii COVID-19. Încep să ne lipsească lucrurile pe care adesea le consideram banale… să ne întâlnim unii cu alţii, să ne bem cafeaua împreună, să mergem la un film, la un concert sau la un restaurant, să ne zâmbim direct şi nu intermediaţi de ecranul unui telefon sau laptop, să ne bucurăm de zgomotul și energia studenților aflați în pauză ori la curs sau seminar. Deoarece nicio ţară din lume nu a fost pregătită pentru presiunea exercitată de pandemia COVID-19 asupra sistemului medical, am inițiat campania 10 lei în 10 zile pentru cei din linia întâi, încercând să ajutăm fără a pune o presiune extrem de mare asupra celor care doresc să se implice prin donații. Donațiile individuale mai consistente sunt însă mai mult decât binevenite. În acest moment nicio donație nu este prea mică sau prea mare”, afirmă decanul FSEGA, conf. univ. dr. Răzvan V. Mustață, precizând că, în condițiile în care doar comunitatea FSEGA cuprinde peste 9.000 de persoane, „împreună, această comunitate ar putea transforma generozitatea fiecărui membru într-o contribuție finală substanțială”.

Fondurile strânse în urma campaniei vor fi direcţionate Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj, instituție aflată în prima linie în ceea ce privește intervențiile medicale.

Donaţiile se pot realiza prin plăți directe cu cardul, în perioada 8 – 18 Aprilie 2020, în contul Fundaţiei Alma Mater Napocensis a Universității Babeș-Bolyai, accesând link-ul https://fundatia.ubbcluj.ro/doneaza/.

Recent

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.