Breaking news:

Accident grav pe DN1C în Iclod. Trei persoane rănite după ce trei autoturisme s-au ciocnit (foto/video)

Un accident rutier s-a produs luni dimineață, în jurul...

Un șofer din Maramureș, implicat într-un accident la intrarea în Dej (foto)

Un accident rutier s-a produs vineri, 16 octombrie, în...

Consiliul Județean Cluj – sprijin financiar pentru spitalele clujene aflate în luptă cu COVID-19

Reunit în ședință extraordinară vineri, 20 martie a.c., plenul Consiliului Județean Cluj a aprobat, cu unanimitate de voturi, acordarea de sprijin financiar spitalelor din subordine, în vederea combaterii COVID-19.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Reafirm pe această cale sprijinul nostru total pentru măsurile menite să contribuie la combaterea pandemiei. La fel cum am făcut astăzi, vom ajuta în continuare, ori de câte ori va fi nevoie, spitalele clujene aflate în prima linie a luptei cu temutul virus. Le mulțumesc, totodată, în numele comunității județului Cluj, cadrelor medicale, acestor eroi ai zilelor noastre, și îi asigur de toată susținerea Consiliului Județean“.

Forul administrativ județean a aprobat, astfel, alocarea din fondul de rezervă al bugetului propriu a 2.000.000 de lei pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. Aceste fonduri vor fi folosite pentru achiziționarea unor echipamente medicale speciale, de urgență, strict necesare combaterii coronavirusului.

De asemenea, Consiliul Județean Cluj a alocat Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” 200.000 de lei. Acești bani sunt necesari pentru achiziționarea de echipamente medicale și dezinfectanți, produse necesare pentru protecția personalului și a pacienților, inclusiv triajul epidemiologic în contextul pandemiei de COVID-19. Importanța sprijinului acordat acestui spital este cu atât mai mare cu cât spitalele de pneumoftiziologie din întreaga țară vor constitui eșalonul doi de luptă împotriva COVID-19.

Tot în cadrul ședinței a fost aprobată modificarea organigramei și a statelor de funcții ale trei unități sanitare subordonate Consiliului Județean Cluj: Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Spitalul Clinic de Recuperare. În același timp, forul administrativ județean a aprobat acordarea unor stimulente financiare lunare pentru personalul medical și de specialitate din cadrul celor trei spitale clujene.

Recent

Accident grav pe DN1C în Iclod. Trei persoane rănite după ce trei autoturisme s-au ciocnit (foto/video)

Un accident rutier s-a produs luni dimineață, în jurul...

Un șofer din Maramureș, implicat într-un accident la intrarea în Dej (foto)

Un accident rutier s-a produs vineri, 16 octombrie, în...

AUR acuză USR că favorizează sinecurile la IAR Brașov, în timp ce specialiștii români sunt marginalizați

AUR critică modul în care Ministerul Economiei, condus de...
spot_img

Nu rata

Accident grav pe DN1C în Iclod. Trei persoane rănite după ce trei autoturisme s-au ciocnit (foto/video)

Un accident rutier s-a produs luni dimineață, în jurul orei 6:30, în zona localității Livada din comuna Iclod. Din primele cercetări efectuate la fața locului...

Un șofer din Maramureș, implicat într-un accident la intrarea în Dej (foto)

Un accident rutier s-a produs vineri, 16 octombrie, în jurul orei 11:05, la intrarea în municipiul Dej, pe strada Vâlcele. În eveniment au fost...

AUR acuză USR că favorizează sinecurile la IAR Brașov, în timp ce specialiștii români sunt marginalizați

AUR critică modul în care Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău (USR), gestionează situația IAR Brașov, companie în care statul român deține 64,89% din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.