Breaking news:

Controale pe şantiere clujene (FOTO)

La data de 25 februarie, în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj – Napoca, Secţia 6 Poliţie, împreună cu specialiști din cadrul altor structuri, au organizat o acțiune și au efectuat controale pe şantierele de construcţii situate pe străzile Frunzişului şi Eugen Ionesco din municipiul Cluj – Napoca.

La acţiune au participat și poliţişti din cadrul serviciilor județene de investigații criminale, ordine publică și criminalistică. Alături de aceștia, au fost angrenați reprezentanți din cadrul Poliției Locale, Serviciului pentru Imigrări, Ocolului Silvic Cluj, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului de Stat în Construcţii Cluj.

Acţiunea a avut ca scop creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor; menţinerea ordinii şi liniştii publice; prevenirea şi descoperirea persoanelor care comit infracţiuni şi contravenţii; prevenirea şi combaterea muncii la negru şi a migraţiei ilegale, verificarea respectării normelor de securitate în muncă, depistarea şi cercetarea persoanelor urmărite şi  depistarea construcţiilor ilegale.

În cadrul acţiunii, au fost legitimate 122 de persoane, au fost verificate 5 utilaje de construcţii şi 6 avize de însoţire a materialului lemnos.

Pentru clarificarea anumitor aspecte, 8 societăţi comerciale au fost invitate la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă cu documentația specifică.

La acțiune au participat și jandarmi.

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

O femeie și șase bărbați au fost arestați preventiv în cazul cu ambulanța ”neagră” atacată cu topoarele la Recea-Cristur. Nu e prima dată când...

Cazul petrecut sâmbătă seara, la Recea-Cristur, când o ambulanță care transporta un pacient a fost atacată cu pietre, bâte și topoare de localnici, a...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.