Vrei să fii voluntar la Electric Castle? Vezi ce beneficii ai

0
683

Pentru toți cei care line-up-ul verii perfecte conține muzică, distracție și șansa de a face parte din echipa celui mai bun festival de dimensiuni medii de pe continent, Electric Castle lansează invitația de a se înscrie ca voluntari ai celei de-a 8a ediții! Peste 1000 de voluntari vor fi prezenți, între 15 și 19 iulie, pe domeniul Banffy din Bonțida.

Înscrierile au debutat pe electriccastle.ro/volunteers și rămân deschise până în 15 martie, singura condiție obligatorie fiind vârsta minimă de 16 ani. După înscrieri, cei selectați vor susține un interviu cu cei care coordonează departamentele, iar apoi urmează o perioadă de familiarizare atât cu festivalul, cât și cu departamentul în care lucrează. Cei 1000 de voluntari selectați vor deveni membri în unul dintre cele 16 departamente: Comunicare, Backstage, Artists & Guests, Logistică, Accomodation, New Media și altele.

Toți voluntarii primesc acces în festival, loc în camping, masă în timpul turelor, iar cei care decid să nu campeze au transportul asigurat din Cluj-Napoca.

„Căutăm oameni implicați, punctuali, cu inițiativă, orientați către găsirea unei soluții într-o situație neprevăzută, care lucrează bine în echipă, comunicativi și cu prezență de spirit. Abilitățile pe care le au sau pe care își doresc să le fructifice stau la baza viitoarei lor repartizări într-unul dintre departamente”, spune Andi Vanca, Head of Communication.

De-a lungul timpului, la Electric Castle au făcut voluntariat nu doar români, ci și oameni din peste 15 alte țări, cum ar fi Germania, Honduras, Rusia, Serbia, Lituania, Franța și Bulgaria. În medie, 30% dintre voluntari se întorc de la un an la altul pentru a retrăi experiența Electric Castle din culise.

Voluntarii se alătură echipei principale a festivalului care înseamnă 7000 de oameni ce „administrează” o suprafață de peste 40 de hectare, cu peste 90% dintre facilități instalate în doar 8 săptămâni, un efort anual ce transformă Electric Castle în festivalul cu una dintre cele mai complexe producții de eveniment din Europa.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.