Breaking news:

Un „şofer” beat şi fără permis s-a răsturnat cu maşina la ieşire din Cluj-Napoca (FOTO)

Ieri, în jurul orei 23.40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier au depistat pe strada Bucium un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Cluj-Napoca, județul Cluj, care fusese implicat într-un accident rutier din care au rezultat doar pagube materiale, în zona podului Nod N, din cartierul Mănăștur.

Existând suspiciunea că bărbatul s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice, cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest de către polițiști, în urma testării rezultând o concentrație de peste 0.65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere.

În baza celor constatate, conducătorul auto a fost condus la o unitatea medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu deține permis de conducere , fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.