Un accident rutier a avut loc, în această dimineaţă, pe raza localităţii Urisor.
O persoană a fost rănită după ce un şofer a efectuat o depăşire neregulamentară.
„Conducătorul auto vinovat (BMW), 21 de ani, din comuna Chiuiești, județul Cluj. Victima din autoturismului nevinovat, 24 de ani, din comuna Cășeiu, județul Cluj. Autoturismul nevinovat, efectua virajul la stânga”, a transmis IPJ Cluj.
„O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ au fost alertate în cursul acestei dimineți, ca urmare a unui accident rutier care s-a produs pe raza localității Urișor, în jurul orei 7.40. Pompierii sosiți de urgență la locul evenimentului au găsit două autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea.
Un tânăr de 24 de ani a fost consultat de către echipajul SAJ și a fost transportat la spital, cu traumatisme la nivelul capului, conștient și cooperant. Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor pentru persoanele implicate în accident și au asigurat măsuri pentru siguranța salvatorilor și a persoanelor implicate în eveniment”, a transmis reprezentanții ISU Cluj.