Breaking news:

Parlamentarii Cornel Itu şi Horia Nasra se întorc în PSD după ce săptămână trecută s-au înscris în partidul lui Victor Ponta

Deputaţii Horia Nasra şi Cornel Itu din judeţul Cluj s-a răzgândit şi s-au întors înapoi în PSD.

Cei doi deputaţi şi-au dat săptămâna trecută demisia din PSD Cluj şi au trecut în partidul lui Victor Ponta, Pro România.

„Astăzi m-am întors acasă, în PSD Cluj. Partidul în care am crescut și în care mi-am petrecut tinerețea are nevoie de mine și este de datoria mea să fiu alături de colegii și prietenii mei.

Nu am semnat textul moțiunii și nu o voi vota, la fel și colegul meu, dl. Cornel Itu. Am fost, suntem și vom fi oameni de stânga și nu putem vota această elucubrație liberală!

Nu pot gira venirea la putere a liberalilor care își propun tăieri salariale, disponibilizări în masă în sectorul bugetar și înghețarea proiectelor de dezvoltare ale comunităților locale, finanțate prin PNDL sau FDI.

Cât privește moțiunea, nu calculul bilelor mă interesează, ci faptul că astăzi PSD are nevoie de toți parlamentarii săi, de toți cei care în 2016 au fost aleși de cetățeni sub sigla PSD!

Nefericita eroare, nominalizarea noii conduceri a PSD Cluj, poate fi îndreptată. Sunt convins că există sute de social-democrați cu vechime în organizație care pot reprezenta cu onoare clujenii și capitala Transilvaniei, nu un individ care jignește clujenii, românii, înjură jurnaliștii și amenință colegii și aleșii locali.

Sper ca în viitor cele două partide de stânga, PSD și Pro România să gândească un proiect politic comun, pentru că ambele formațiuni împărtășesc valori social-democrate.

Joi voi fi alături de colegii mei, deputații din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat și îmi voi relua activitatea politică în Cluj având în vedere campania electorală”, a scris Horia Nasra pe Facebook.

Recent

VINERI 13 pentru doi tineri din Satu Mare: Prinși în flagrant în timp ce voiau să vândă cu 15.000 de lei cristal unui ofițer...

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare,...

Accident grav după ce două mașini s-au ciocnit frontal. Trei persoane rănite (foto)

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit sâmbătă seara...
spot_img

Nu rata

FOTO / VIDEO: Cinci morți pe DN1F, Satu Mare – Cluj. Impact între două camioane și un autoturism

Un accident rutier de o gravitate extremă s-a produs în această dimineață, 30 martie, în jurul orei 08:00, pe DN1F, în zona localității Sânpaul....

Rețea de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism destructurată de ofițerii de la crimă organizată. Victimele practicau prostituția în Germania (video)

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr,...

VINERI 13 pentru doi tineri din Satu Mare: Prinși în flagrant în timp ce voiau să vândă cu 15.000 de lei cristal unui ofițer...

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.