Breaking news:

Drumul din Aluniş a fost asfaltat! Urmează asfaltarea pe direcţia Iclod – Aluniş (FOTO)

Un sector de peste 3 kilometri cuprins între pozițiile 7+080 și 10+300, cel care tranzitează, practic, localitatea Aluniș, a fost asfaltat prin așternerea celor două straturi de asfalt: stratul de bază constând în mixtură asfaltică din arobat bituminos cu piatră concasată, respectiv stratul de uzură. De asemenea, tot pe acest sector au fost realizate și acostamentele. În paralel, în această etapă se execută și lucrări de realizare de șanțuri pe mai multe sectoare de drum.

Lucrările de reabilitare și modernizare vizează întregul tronson Iclod – Aluniş, în lungime de 10,3 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 10+300. Având drept scop reabilitarea căii de rulare în profunzimea drumului, începând de la fundaţie și până la aşternerea celor două straturi de asfalt, investiția presupune și realizarea de acostamente, șanțuri, marcaje şi semnalizare rutieră.

Reabilitarea și modernizarea acestui drum judeţean va asigura locuitorilor din zonă un acces rapid şi în condiţii de siguranţă la drumul naţional DN 1C, prin localitatea Iclod, şi, mai departe, pe direcţiile Cluj-Napoca şi Gherla – Dej.

Reamintim în acest context faptul că, în cadrul aceluiași proiect de investiții, sectorul de drum Aluniş – Corneni, în lungime de 2,7 kilometri, a fost asfaltat integral de către Consiliul Județean în cursul anului trecut.

De asemenea, pe drumul judeţean 161C Iclod – Aluniş lucrările de reabilitare și modernizare sunt în plină desfășurare.

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

ACCIDENT CU 3 victime la CÂȚCĂU: Un șofer din Maramureș care a depășit neregulamentar s-a izbit de un șofer din Sălaj care a virat...

Astăzi de 2 august 2026, în jurul orei 12.50, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN1C, în localitatea...

Motociclist decedat după ce s-a izbit de un camion! Bolidul a fost cuprins de flăcări (foto / actualizare)

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1, localitatea Vâlcele, județul Cluj, s-a produs un accident rutier în care au...

ACCIDENT TERIBIL: Tiguan intrat într-un cap de pod – O fetiță de 9 ani decedată! O altă fetiță și un băiețel, dar și o...

Un accident rutier s-a produs vineri, în jurul orei 16.30, la intrarea în Cluj-Napoca dinspre Gherla, pe DN1 VOCNE, în afara localității Apahida. Au intervenit...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.