Breaking news:

Două minore terorizează Clujul! Poliția nu poate interveni (FOTO)

Zeci de clujeni s-au plâns, pe Facebook, că au fost prădați de două hoațe adolescente chiar în centrul orașului.

„Cele două tinere sunt luate în evidența IPJ Cluj, însă nu pot răspunde penal până nu împlinesc vârsta de 14 ani. După vârsta de 14 ani, minorul este examinat psihologic pentru a se vedea dacă a avut discernământ când a comis fapta penală pentru care sunt cercetați. În cazul de față, cele două minore având sub 14 ani, măsura pe care am putut să o luăm a fost să înștiințăm DGASPC și să se ia măsura internării lor în centru. Însă, acestea având familie, a doua zi au venit după ele și fetele s-au întors pe stradă pentru că ele nu stau cu părinții. Rugăm cetățenii să nu își mai retragă plângerile după ce prejudiciul a fost recuperat. Din comoditate, mulți își retrag plângerile”a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar.

O clujeancă a postat mai multe fotografii, pe pagina de Facebook, în care una din adolescente se vede destul de bine. În decurs de câteva ore, numeroase persoane au confirmat și modul în care acestea operează.

Recent

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.