Breaking news:

NU A MAI FOST IERTAT: Prins de două ori beat la volan, un gherlean a ajuns în spatele gratiilor

La data de 25 iulie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Gherla au identificat şi reţinut un bărbat de 49 de ani, din municipiul Gherla, pe numele căruia magistraţii Judecătoriei Gherla au emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

În fapt, bărbatul este cercetat de poliţişti după ce la data de  1 iulie, în jurul orei 16.50, a condus un autoturism pe D.N.1 C  E576, pe raza comunei Mintiu Gherlii, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice și neavând permis de conducere. În acest context, a provocat un accident rutier în care atât el, cât și pasagerul care-l însoțea, au suferit răni ușoare.

De asemenea, în cursul lunii aprilie, bărbatul a mai fost depistat de poliţişti conducând sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără permis, la acel moment fiind dispusă faţă de acesta măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Recent

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.