O grupare care ar fi importat din China în Olanda, prin România, sub acoperirea unor importuri de mărfuri legale, precursori și pre-precursori de droguri de mare risc (Ecstasy și amfetamină) a fost destructurată în urma cooperării dintre polițiștii de combatere a criminalității organizate români, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., cu autoritățile din Olanda, Belgia și Germania, sub egida Europol.
Au fost arestate 18 persoane și a fost descoperit un laborator de droguri și două plantații de canabis.
În luna septembrie 2018, polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au deschis o investigație cu privire la o grupare infracțională ce ar fi importat din China, sub acoperirea unor importuri de mărfuri legale, cantități de ordinul tonelor de precursori și pre-precursori de droguri de mare risc (Ecstasy și amfetamină), care erau ulterior transportate în Germania și Olanda în scopul producerii droguri.
Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii aprilie 2018, gruparea ar fi importat 600 de kilograme de APAAN (precursor de amfetamină), ce ar fi fost transportată în Olanda, fiind depistată ulterior de autoritățile vamale din această țară.
În perioada septembrie 2018 – ianuarie 2019, polițiștii D.C.C.O. – Serviciul Antidrog au efectuat investigații, împreună cu inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal Otopeni Călători, cu privire la mai multe importuri efectuate de gruparea infracţională.
Astfel, au fost descoperite mai multe importuri de precursori de droguri de mare risc şi de pre-precursori de droguri de mare risc, respectiv aproximativ 900 de kilograme de precursori (APAAN), precum şi aproximativ 3.140 de kilograme de pre-precursori.
De asemenea, gruparea ar fi importat din China, prin România, elemente și vase necesare în producţia de droguri sintetice.
În vederea strângerii probatoriului, polițiștii au desfăşurat activităţi de cooperare poliţienească internaţională prin intermediul Europol.
Concomitent, în perioada 19 decembrie 2018 – 5 ianuarie 2019, a fost efectuată o acțiune de prindere în flagrant delict a unui transport de precursori de droguri categoria I. Aceștia ar fi fost importați de această grupare infracţională, pe ruta România-Ungaria-Austria-Germania, destinaţia finală fiind Olanda.
Astfel, autorităţile din Germania au arestat 2 bărbați de cetăţenie olandeză, iar autorităţile din Olanda au arestat un cetățean român, unul dintre coordonatorii grupării din România.
La data de 10 ianuarie 2019, în România, au fost efectuate 9 percheziţii domiciliare la sediile firmelor implicate în activitatea infracţională, precum şi la locuinţele membrilor grupării, pe raza municipiilor Dej şi Cluj-Napoca, iar 5 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, pentru a fi audiate în cauză.
După aceste activități, polițiștii români au continuat, prin intermediul Europol și prin întâlniri operative, schimbul de informații cu autoritățile de aplicare a legii din Germania și Belgia.
Ulterior, la data de 18 iunie 2019, autoritățile de aplicare a legii din Belgia au organizat o amplă acțiune desfășurată pe teritoriul Belgiei, Olandei și Germaniei, în cadrul căreia au fost efectuate 24 de descinderi, au fost descoperite un laborator de droguri și două plantații de canabis, 14 persoane au fost arestate în Belgia și o alta în Germania.