Breaking news:

UNTOLD și NEVERSEA continuă campania „Romania All Inclusive”

Unul dintre cele mai bune festivaluri de muzică din lume, UNTOLD, își continuă misiunea de Brand Ambasador al Turismului Românesc și în 2019. Organizatorii celor două festivaluri își doresc să fie în continuare deschizători de drumuri pentru turiștii care vin pentru prima dată în țară și descoperă frumusețile ei prin prisma celor mai așteptate evenimente muzicale ale anului 2019.

Mii de turiști străini care au venit în țară pentru cele doua festivaluri au vizitat România, dar și principalele obiective turistice din țară, participante în campanie. De la munte până în Delta Dunării, campania „Romania All Inclusive” își propune și în acest an să transforme România în cel mai mare resort turistic din lume.

 UNTOLD și NEVERSEA sunt mult mai mult decât două festivaluri de muzică, ambele sunt un ambasador al României. În parteneriat cu Ministerul Turismului, brățările de festival UNTOLD și NEVERSEA vor oferi, în perioada 07 iulie – 10 septembrie,  reduceri sau alte facilități la peste 70 de obiective turistice importante din întreaga țară.

Pentru a putea promova turiștilor cât mai multe atracții ale României, și în acest an este disponibilă o platforma online atât pe untold.com/rai, cât și pe neversea.com/rai, unde pot fi încărcate în mod gratuit obiective turistice (castele, muzee, conace, complexe turistice de tip hotel-restaurant), singura obligație a operatorilor fiind de a oferi un beneficiu posesorilor de brățară UNTOLD si NEVERSEA 2019.

Toate obiectivele turistice care se vor înscrie în platformă vor fi promovate atât pe site-ul untold.com și neversea.com. Pe lângă beneficii și oportunitatea de a vizita aceste obiective turistice, organizatorii lansează și o provocare turiștilor. Toți cei care vor vizita aceste locuri cu brățara de festival, să posteze în social media, poze din locațiile pe care le-au vizitat și să folosească haștag-ul #rai2019. 5 dintre ei pot câștiga prin tragere la sorți, kit-uri de festival.

Mii de turiști străini au vizitat, în ultimii trei ani, obiectivele turistice înscrise în campanie: Castelul Bran, Muzeul Național Peleș, Salina Turda,  Sinagoga Neologă Zion din Oradea, Cetatea Oradea, Complexul Baroc Oradea, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu, Bastionul Țesătorilor Braşov etc.

        Mai multe informații despre Campania “Romania All Inclusive” si despre lista obiectivelor care pot fi vizitate de turisti se pot găsi pe site-ul campaniei, www.untold.com/rai.

Campania “Romania All Inclusive” a fost dezvoltată de UNTOLD si NEVERSEA în parteneriat cu Ministerul Turismului .  

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.