Breaking news:

Hoţi de motorină, prinşi în flagrant! Poliţiştii au pornit în urmărirea suspecţilor (FOTO)

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au reținut pentru 24 de ore doi bărbați prinși în flagrant delict în timp ce sustrăgeau motorină.

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au organizat o acțiune de prevenire și combatere a furturilor de combustibil.

Astfel, în noaptea de 19/20 mai a.c., în jurul orei 03:30, polițiștii au depistat doi bărbați bănuiți de sustragerea de motorină din două tiruri ce erau parcate în alveolele aferente variantei ocolitoare a localității Apahida.

Unul dintre bărbați a fost depistat în timp ce forța capacul rezervorului unui tir. La vederea organelor de poliție, bărbatul a fugit pe lângă parapetul de pe marginea alveolei și a sărit o pantă de circa 2 metri pe terenul viran. Polițiștii l-au somat să se oprească, însă acesta a continuat să fugă, fiind însă, în scurt timp, prins de agenți. Astfel, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat, de 26 de ani, din comuna Sînpaul, județul Mureș.

Între timp, un alt echipaj de poliție a pornit în urmărirea autoturismului folosit în comiterea furturilor. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 28 de ani, din comuna Sînpaul, județul Mureș.

În interiorul autoturismului condus au fost găsite 16 canistre, de 30 de litri fiecare, din care 5 erau pline cu motorină. De asemenea, au mai fost găsite furtunuri de cauciuc și o stație de emisie-recepție.

La data de 20 mai a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cei doi, aceștia fiind cercetați pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat, fapte prevăzute de Codul penal.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

Recent

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.