Breaking news:

Peștii prostituatelor din Gara Dej, săltați de polițiști. Își duceau nevestele la ”produs”

Amplă acțiune în județele Cluj și Bistrița – Năsăud...

Judecătorii clujeni au decis: ”Doctore” din Vișeu de Sus ÎN AREST LA DOMICILIU! A șantajat și a cerut 80.000 de euro dar și o...

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca...

Brian Cristian, deputat USR, despre scandalul premierilor de la Federația Română de Canotaj: „USR va urma toate procedurile legale pentru a aduce acest caz în atenția autorităților și pentru a demasca hoția și sistemul corupt din sportul românesc!”

Deputații USR din Comisia pentru tineret și sport au solicitat joi, 17 octombrie 2024, chemarea Elisabetei Lipă, în Parlamentul României. Președinta Agenției Naționale pentru Sport (ANS) va trebui să dea explicații cu privire la premiile acordate de Federația Română de Canotaj. Situația a generat, pe bună dreptate, un adevărat scandal public după ce angajați ai Federației au încasat premii de peste 160.000 de euro, cu mult peste nivelul sportivilor medialiați la Jocurile Olimpice de la Paris.

„De fiecare dată când vine în fața comisiei de sport, Elisabeta Lipă se plânge de lipsa de fonduri. În realitate, Federația de Canotaj, pe care o conduce din umbră, primește aproape 9 milioane de euro, bani alocați chiar de către ea. Aceștia merg preponderent către angajați, în loc să fie investiți în sportivi și performanță. Cu astfel de sume, am putea construi baze sportive care să asigure condiții decente nu doar pentru sportivii de performanță, ci pentru toți cetățenii!

România are un sistem sportiv sufocat de corupție, lipsă de transparență și responsabilitate. Ce vedem astăzi, cu premii acordate netransparent, după criterii discutabile, care fac ca birocrații să fie mai bine recompensați decât sportivii ce duc România pe podiumurile internaționale, este doar una dintre multiplele fațete ale unui sistem corupt, alimentat de PSD și PNL”, declară deputatul USR Brian Cristian, vicepreședintele Comisiei pentru tineret și sport.

Solicitarea USR pentru chemarea în Parlament a Elisabetei Lipă a fost deja înaintată președintelui Comisiei pentru tineret și sport. Aceasta va trebui să analizeze premierile neechitabile, precum și potențialul conflict de interese între influența politică și resursele alocate federațiilor.

În ceea ce privește afirmațiile președintei ANS potrivit cărora banii încasați de contabila și secretarul general al Federației Române de Canotaj s-ar împărți, de fapt, la 60 de persoane, acestea ridică mai multe semne de întrebare la care doamna Lipă trebuie să ofere răspunsuri. De ce nu sunt respectate regulile privind transparența? Sub ce formă s-au plătit banii respectivi? Cum s-au calculat și încasat taxele aferente? Motivând lipsa banilor la buget, coaliția PSD – PNL prorogă de doi ani aplicarea legii prin care copiii și juniorii care fac sport de performanță ar putea primi 150 de lei pe lună pentru echipamente, deplasări, nutriție sau recuperare medicală.

„USR va urma toate procedurile legale pentru a aduce acest caz în atenția autorităților și pentru a demasca hoția și sistemul corupt din sportul românesc. Atât eu, cât și alți colegi parlamentari din USR, am avut inițiative legislative care au fost adoptate, care aduc transparență – de la obligația declarării averilor și intereselor la conducerea federațiilor, la transparența bugetelor COSR și ale federațiilor, inclusiv a cluburilor sportive finanțate public. Ironia este că tocmai persoana care ar trebui să vegheze la respectarea acestor legi este cea care le încalcă flagrant! Este vorba despre un tun dat din banii contribuabililor, pe spatele sportivilor, cu pesediștii drept beneficiari principali”, mai arată deputatul Brian Cristian.

Recent

spot_img

Nu rata

Peștii prostituatelor din Gara Dej, săltați de polițiști. Își duceau nevestele la ”produs”

Amplă acțiune în județele Cluj și Bistrița – Năsăud într-un dosar ce vizează infracțiunea de proxenetism. Conform probatoriului, mai mulți bărbați își duceau nevestele...

Aproape două milioane de euro (în opt valute diferite) descoperite la Cristian Pomohaci, la percheziții

Peste 9 milioane de lei, în diferite valute, au fost ridicați de anchetatori în urma perchezițiilor efectuate miercuri la Cristian Pomohaci, potrivit unor sure...

Judecătorii clujeni au decis: ”Doctore” din Vișeu de Sus ÎN AREST LA DOMICILIU! A șantajat și a cerut 80.000 de euro dar și o...

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a dispus astăzi, 26 mai, măsura arestării la domiciliu pentru o perioadă de 30 de...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.