VIDEO: 5 bărbați și 3 femei au fost săltați de ofițerii antidrog

0
461

La data de 10.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea a 8 inculpați (5 bărbați și 3 femei), cu vârstele cuprinse între  25 și 47 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat,  trafic de droguri de mare risc,  efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, deținere fără drept în scopul consumului propriu de droguri de risc și  mare risc. În sarcina unui inculpat s-a reținut și comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere.

Din cercetările efectuate a reieșit că, începând cu luna martie 2024, șase inculpați au constituit, pe criterii familiale, un grup infracțional organizat care a acționat  până în luna octombrie 2024 în scopul de a efectua trafic cu substanțe interzise. Inculpatul cu rol de lider (aflat în penitenciar sub măsura arestului preventiv  dispusă într-o cauză similară) împreună cu ceilalți membrii ai structurii de criminalitate organizată au comercializat, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, droguri de mare risc pentru prizat, respectiv 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal și 4CMC, precum și substanțe cu efect psihoactiv, către consumatori de pe raza județului Cluj, pentru sume cuprinse între 300 și 1.400 lei.

Cu privire la alți trei inculpați cercetați în prezenta cauză, neafiliați grupului infracțional organizat, materialul probator administrat a relevat că, în intervalul martie-octombrie 2024, au procurat, deținut, manipulat și vândut diverse cantități de substanță psihoactivă 2 MMC. În sarcina unuia dintre aceștia s-a reținut și faptul  că a procurat și vândut și droguri de mare risc, respectiv 4CMC iar în cursul lunii septembrie 2024 ,  a condus, în mod repetat, pe drumurile publice din Cluj-Napoca un autoturism fără a deţine permis de conducere.

În cursul perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe pungi și peste 200 de plicuri tip zip lock conținând substanțe pulverulente din categoria drogurilor de mare risc și a celor psihoactive (3 CMC, 4 CMC și 2MMC) pregătite pentru comercializare, diferite cantități de canabis, fragmente de comprimate MDMA,  peste 300 de plicuri ziplock goale, grindere, cântare, suma de 15.800 lei, precum și alte mijloace de probă.

În ziua de 10 octombrie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a celor 9 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate  Tg. Mureș, Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj și Bistrița Năsăud, Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj și a unui echipaj chino-tehnic al Direcției Regionale Vamale Cluj .

Precizăm că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.