Breaking news:

Polițist implicat în accident la Livada, pozitiv la alcool

Vineri dimineață în jurul orei 05.40, a fost înregistrat un accident rutier în localitatea Livada, comuna Iclod, cu implicarea unui polițist.

Din cercetările efectuate a rezultat că bărbatul, de 33 de ani, angajat al Inspectoratului de Poliție Județean  Cluj, în timp ce conducea autoturismul, pe direcția Gherla spre  Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în șanțul de pe marginea drumului.

La testarea acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în momentul în care echipajul de poliție l-a informat că va fi testat cu aparatul DrugTest, acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la unitatea medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, unde, de asemenea, a refuzat recoltarea.

La fața locului a intervenit și un echipaj al pompierilor, iar potrivit ISU Cluj, în urma evenimentului nu au rezultat persoane rănite.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Totodată, conducerea inspectoratului a dispus verificări pe linie internă, pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările.

„Inspectoratul de Poliție Județean Cluj se delimitează ferm de orice comportamente ilegale, care aduc atingere Statutului polițistului și avem toleranță zero față de orice derapaj”, a transmis instituția.

Sursa: GherlaInfo.ro.

Recent

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.