Breaking news:

ÎN AJUNUL CRĂCIUNULUI, un șofer beat a sărit de pe șosea în curtea unei case, trei răniți – VIDEO

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit duminică seară la un accident rutier petrecut pe strada Traian Vuia din municipiul Cluj-Napoca.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ, unde au găsit un autoturism avariat, căzut la o diferență de nivel și la o distanță considerabilă fața de partea carosabilă.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au extras unul dintre pasagerii din autoturism, iar echipajele SMURD și SAJ au consultat trei bărbați, în stare de conștiență și cooperanți.

Toți trei au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată, la locul accidentului au fost asigurate măsuri de prevenire a incendiilor, prin decuplarea bornelor bateriilor, precum și alte măsuri specifice pentru siguranța persoanelor implicate în accident.

Accidentul s-a produs în jurul orei 18.40. Din cercetările preliminare ale politistilor s-a constatat că un conducător auto care se deplasa în direcția străzii Traian Vuia ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul ieșind de pe partea carosabilă, intrând în coliziune cu mai mulți arbori, în cele din urmă oprindu-se în curtea unui imobil.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 0,75mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto și alți doi pasageri au fost transportați la spital.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului si vătămare corporală din culpă.

Sursa text, foto și video: GherlaInfo.ro.

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.