Prima zi a festivalului UNTOLD a depășit așteptările tuturor celor prezenți. Bucuria revederii festivalului după doi ani și energia oamenilor au fost nemărginite.
Alături de prieteni, încărcați cu optimism și încredere, participanții au savurat întregul festival. Fie ca s-au aflat la prima lor experiență UNTOLD, fie că au revenit și au descoperit lucruri noi, cu toții au trecut printr-o încărcătură emoțională unică de unde nu au lipsit nici lacrimile de fericire.
Peste 56.000 de oameni au trecut, în prima zi, pragul tărâmului plin de magie UNTOLD. Artiștii care au concertat în prima seară s-au arătat impresionați de scena principală a festivalului UNTOLD, dar și de căldura și energia cu care au fost primiți de public. Cei mai așteptați artiști au fost rapperul american Tyga, producătorul american DJ Snake, Steve Aoki, dar și DJ-ul german Tujamo. Acesta din urmă a fost prezent la toate cele 5 ediții ale festivalului UNTOLD, iar aseară a declarat că cele 2 ore petrecute pe scenă, au fost cele mai impresionante ore din viața lui.
„Eu și UNTOLD avem o relație specială încă din primul an. Sunt foarte rare aceste legături între un artist și un festival. Sincer să fiu, nu știu cum s-a întâmplat și de ce s-a întâmplat această relație specială, dar cred că e un lucru extraordinar, pentru că a venit și a decurs natural. Aprecierea din România este incredibilă, aproape ireală. Oamenii sunt atât de drăguți și sunt atât de fericit că i-am revăzut. Voi fi mereu recunoscător pentru asta, pentru că probabil e cel mai bun moment din viața mea, iar fanii fac totul posibil, așa că sunt foarte fericit! ”, a declarat DJ-ul german, Tujamo.
Pe scena principală a urcat aseară și juriul emisiunii SuperStar format din Smiley, Marius Moga, Raluk și Carla’s Dream, emisiune care debutează în această seară la PRO TV. Și Benny Benassi a făcut stadionul Cluj Arena să vibreze, iar Delia, pe lângă show-ul ei de la mainstage a urcat și a făcut un moment special cu Steve Aoki. Celebra coloană sonoră a serialul CASA DEL PAPEL s-a auzit live pe mainstage-ul festivalului.
Momentul „Cake me!” a fost unul dintre cele mai așteptate momente ale serii. Tinerii aflați în primele rânduri au făcut pancarde cu acest mesaj și au așteptat ca Steve Aoki să arunce cu cele 12 torturi.
Show-urile lui Tyga, Tujamo și Steve Aoki , au putut fi urmărite live pe pagina de Facebook si pe canalul de Youtube UNTOLD, precum și pe TikTok.
LOST FREQUENCIES A URCAT PE SCENA ALCHEMY ALĂTURI DE NETSKY
DJ-ul și producătorul belgian, Lost Frequencies le-a făcut o surpriză fanilor aflați aseară în fața scenei Alchemy. Acesta a urcat pe scenă alături de Netsky pentru celebra piesă “Here with you”. Lost Frequencies va urca și pe mainstage-ul UNTOLD sâmbătă, 11 septembrie. Tot pe scena Alchemy au urcat aseară și Șatra B.E.N.Z., DOC și Caspa. Pe scena Galaxy a urcat aseară Nina Kraviz, Pan-Pot și Cellini. Pe toate celelalte scene au concertat alți peste 50 de artiști.
Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată cu focuri de artificii și povestea universului UNTOLD 2021: LUNA – THE RISE.
UNTOLD 2021 – CEL MAI SIGUR LOC PUBLIC DIN ROMÂNIA
Măsurile implementate de către organizatorii UNTOLD în acest an sunt cele mai ample măsuri aplicate până acum la evenimente în Europa. În acest sens, accesul la festival se face exclusiv în baza Certificatului Digital UE COVID-19 sau a testării rapide în centrele medicale acreditate UNTOLD. În plus, ca o extra măsură de siguranță și minorii de peste 7 ani se supun aceluiași triaj epidemiologic.
Joi, 9 septembrie, din toate cele peste 6600 de persoane testate la cele 28 de centre medicale din întreaga țară, acreditate UNTOLD, doar 14 persoane au fost depistate pozitiv cu virusul COVID-19. Toate cele 14 persoane depistate pozitiv în centrele medicale nu s-au mai deplasat spre zona festivalului și au urmat protocolul medical prestabilit de autorități. Abonamentele lor au fost anulate pentru ediția din acest an și au fost transferate pentru ediția de anul viitor a festivalului UNTOLD.